Buletinul de identitate al ucenicului

Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei dacă veți avea dragoste unii pentru alții. Ioan 13:34-35

Deşi există destule aspecte de criticat în biserică, la liderii ei, şi am făcut şi noi lucrul acesta încercând să fim în acelaşi timp constructivi în abordare, totuşi, nu trebuie să uităm niciodată că biserica, aşa cum este ea, este în cele din urmă purtătoarea stindardului lui Isus în mijlocul acestei generaţii, este mireasa biruitoare a lui Isus, prea iubita inimii lui, cea pentru care El a murit răscumparând-o, cea pe care o iubeşte şi o acceptă aşa cum este, continuând să o pregătească pentru ziua nunţii. Nu cred că ar trebui să fiu mereu critic cu cea pe care Isus o iubeşte şi o acceptă lucrând mereu la modelarea, curăţirea şi creşterea ei. Cred că ar trebui să accentuăm în egală măsură aspectele pozitive ale Bisericii lui Isus, misiunea ei, biruinţele ei, dedicarea ei.
Dacă privim punctual spre anumite persoane din biserică – şi privim în primul rând spre cei ce se evidenţiază ca lideri – de asemenea ar trebui să luăm în calcul faptul că Isus îi iubeşte, îi accepta şi continuă să investească în vieţile lor, modelându-le mereu caracterele şi modul lor de înţelegere şi slujire.
De fapt vedem acest principiu în modul în care Dumnezeu alege să lucreze cu oamenii: “Dumnezeu… n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” Ioan 3:17 sau “Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea ci să mântuiesc lumea.” Ioan 12:47 Acest principiu ne spune că nu poţi şi să acuzi şi să mântuieşti în acelaşi timp. Deşi Isus este marele judecător de la finalul istoriei in această vreme misiunea Lui este de a salva şi tocmai de aceea El nu şi judecă pentru că dacă ar şi judeca, misiunea lui de salvare ar fi compromisă.
În măsura în care dorim să ajutăm, să salvăm, să mântuim anumiţi oameni, noi ar trebui mai de grabă să-i acceptăm şi să-i iubim decât sa-i judecăm şi să-i arătăm mereu cu degetul. Trebuie să ne decidem: dacă vrem să fim cei care salvează, ajută, nu putem fi în acelaşi timp şi cei care acuză şi judecă.
ID

De asemenea, cred că ar trebui să ne identificăm mai mult ca şi creştini prin ceea ce Isus a spus că ne identifică cu adevărat în faţa tuturor şi anume, iubirea noastră unii pentru alţii. Cu toate acestea, preferăm să ne identificăm în faţa lumii ca şi creştini prin diferite criterii greşite cum ar fi: trecutul istoric, slujirea, lucrările noastre, înţelegerea doctrinei creştine etc.

Nu de mult am întâlnit câteva familii de români, care, undeva prin Europa au preferat să se ataşeze de o biserică de creştini din Nigeria, după ce au vizitat destul de multe biserici evanghelice române din zonă. I-am întrebat ce i-a determinat să ia această decizie. Mi-au răspuns fără ezitare că dragostea cu care au fast întâmpinaţi şi acceptaţi în această comunitate în ciuda diferenţelor de cultură şi rasă. “Am simţit că suntem iubiţi, că acestor oameni le pasă cu adevărat de noi” – mi-au spus ei.
“Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii, şi faţă de toţi, cum facem şi noi, ca să vi se intărească inimile și să fie fără prihană, în sfințenie înaintea lui Dumnezeu…” 1 Tes.3:12-13 Gândiți-vă la cuvântul “TOȚI”. Pe cine pot lăsa pe dinafara? Este cineva de neiubit? Din punct de vedere biblic, NU! Trebuie să-i iubim și pe cei care par de neiubit aşa cum face Dumnezeu.
Dragostea este o poruncă nu un dar al harului. Orice poruncă presupune o alegere. Pot alege să iubesc sau pot alege să nu iubesc. Nu cred că ar trebui să spun “Doamne îl voi iubi dacă Tu îmi dai iubire pentru el.” Uneori acțiunile preced sentimentele.
Textul din Matei 5:45-48 ne arată câteva modalități practice de a ne exprima dragostea:Binecuvîntați pe cei ce va blastămă, rugați-vă pentru ei. Cu alte cuvinte dacă vreau să iubesc pe cineva trebuie să mă rog pentru el, să-i fac bine. Aceasta este o acțiune fizică nu ceva sentimental. Dragostea practică înseamnă să facem un bine.
Dacă vrem să schimbam comunitatea nostră creștină, societatea în care trăim, persoanele din jurul nostru, pe liderii noștri și chiar pe noi înșine, atunci trebuie să începem să-i iubim pe oameni aşa cum sunt, să-i acceptăm, să le facem bine.
Modelul prezentat de Dumnezeu este să iubim nu doar pe cei ce ne iubesc și gândesc ca noi – aceasta este dragostea păcătoșilor – ci pe cei diferiți de noi, pe cei ce ne resping. “Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimes pe Fiul Său ca jertfa de ispășire pentru păcatele noastre.” 1 Ioan 4:10
Travis Hunt în cartea sa “Ultimele cuvinte ale lui Isus” a spus: “Dragostea va avea la un moment dat sentimente dar sentimentele nu sunt dragoste.” Dragostea este o ALEGERE. Este ACȚIUNE. Este o DECIZIE A VOINȚEI. Dragostea ne identifica drept ucenici ai lui Isus, este Buletinul de identitate al ucenicului.
Pășind cu nădejde pe calea uceniciei, GIGI FURDUI
Anunțuri

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s