Arhive pe categorii: Editoriale

Buletinul de identitate al ucenicului

Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu așa să vă iubiți și voi unii pe alții. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei dacă veți avea dragoste unii pentru alții. Ioan 13:34-35

Deşi există destule aspecte de criticat în biserică, la liderii ei, şi am făcut şi noi lucrul acesta încercând să fim în acelaşi timp constructivi în abordare, totuşi, nu trebuie să uităm niciodată că biserica, aşa cum este ea, este în cele din urmă purtătoarea stindardului lui Isus în mijlocul acestei generaţii, este mireasa biruitoare a lui Isus, prea iubita inimii lui, cea pentru care El a murit răscumparând-o, cea pe care o iubeşte şi o acceptă aşa cum este, continuând să o pregătească pentru ziua nunţii. Nu cred că ar trebui să fiu mereu critic cu cea pe care Isus o iubeşte şi o acceptă lucrând mereu la modelarea, curăţirea şi creşterea ei. Cred că ar trebui să accentuăm în egală măsură aspectele pozitive ale Bisericii lui Isus, misiunea ei, biruinţele ei, dedicarea ei.
Dacă privim punctual spre anumite persoane din biserică – şi privim în primul rând spre cei ce se evidenţiază ca lideri – de asemenea ar trebui să luăm în calcul faptul că Isus îi iubeşte, îi accepta şi continuă să investească în vieţile lor, modelându-le mereu caracterele şi modul lor de înţelegere şi slujire.
De fapt vedem acest principiu în modul în care Dumnezeu alege să lucreze cu oamenii: “Dumnezeu… n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.” Ioan 3:17 sau “Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec; căci Eu n-am venit să judec lumea ci să mântuiesc lumea.” Ioan 12:47 Acest principiu ne spune că nu poţi şi să acuzi şi să mântuieşti în acelaşi timp. Deşi Isus este marele judecător de la finalul istoriei in această vreme misiunea Lui este de a salva şi tocmai de aceea El nu şi judecă pentru că dacă ar şi judeca, misiunea lui de salvare ar fi compromisă.
În măsura în care dorim să ajutăm, să salvăm, să mântuim anumiţi oameni, noi ar trebui mai de grabă să-i acceptăm şi să-i iubim decât sa-i judecăm şi să-i arătăm mereu cu degetul. Trebuie să ne decidem: dacă vrem să fim cei care salvează, ajută, nu putem fi în acelaşi timp şi cei care acuză şi judecă.
ID

De asemenea, cred că ar trebui să ne identificăm mai mult ca şi creştini prin ceea ce Isus a spus că ne identifică cu adevărat în faţa tuturor şi anume, iubirea noastră unii pentru alţii. Cu toate acestea, preferăm să ne identificăm în faţa lumii ca şi creştini prin diferite criterii greşite cum ar fi: trecutul istoric, slujirea, lucrările noastre, înţelegerea doctrinei creştine etc.

Nu de mult am întâlnit câteva familii de români, care, undeva prin Europa au preferat să se ataşeze de o biserică de creştini din Nigeria, după ce au vizitat destul de multe biserici evanghelice române din zonă. I-am întrebat ce i-a determinat să ia această decizie. Mi-au răspuns fără ezitare că dragostea cu care au fast întâmpinaţi şi acceptaţi în această comunitate în ciuda diferenţelor de cultură şi rasă. “Am simţit că suntem iubiţi, că acestor oameni le pasă cu adevărat de noi” – mi-au spus ei.
“Domnul să vă facă să creşteţi tot mai mult în dragoste unii faţă de alţii, şi faţă de toţi, cum facem şi noi, ca să vi se intărească inimile și să fie fără prihană, în sfințenie înaintea lui Dumnezeu…” 1 Tes.3:12-13 Gândiți-vă la cuvântul “TOȚI”. Pe cine pot lăsa pe dinafara? Este cineva de neiubit? Din punct de vedere biblic, NU! Trebuie să-i iubim și pe cei care par de neiubit aşa cum face Dumnezeu.
Dragostea este o poruncă nu un dar al harului. Orice poruncă presupune o alegere. Pot alege să iubesc sau pot alege să nu iubesc. Nu cred că ar trebui să spun “Doamne îl voi iubi dacă Tu îmi dai iubire pentru el.” Uneori acțiunile preced sentimentele.
Textul din Matei 5:45-48 ne arată câteva modalități practice de a ne exprima dragostea:Binecuvîntați pe cei ce va blastămă, rugați-vă pentru ei. Cu alte cuvinte dacă vreau să iubesc pe cineva trebuie să mă rog pentru el, să-i fac bine. Aceasta este o acțiune fizică nu ceva sentimental. Dragostea practică înseamnă să facem un bine.
Dacă vrem să schimbam comunitatea nostră creștină, societatea în care trăim, persoanele din jurul nostru, pe liderii noștri și chiar pe noi înșine, atunci trebuie să începem să-i iubim pe oameni aşa cum sunt, să-i acceptăm, să le facem bine.
Modelul prezentat de Dumnezeu este să iubim nu doar pe cei ce ne iubesc și gândesc ca noi – aceasta este dragostea păcătoșilor – ci pe cei diferiți de noi, pe cei ce ne resping. “Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și a trimes pe Fiul Său ca jertfa de ispășire pentru păcatele noastre.” 1 Ioan 4:10
Travis Hunt în cartea sa “Ultimele cuvinte ale lui Isus” a spus: “Dragostea va avea la un moment dat sentimente dar sentimentele nu sunt dragoste.” Dragostea este o ALEGERE. Este ACȚIUNE. Este o DECIZIE A VOINȚEI. Dragostea ne identifica drept ucenici ai lui Isus, este Buletinul de identitate al ucenicului.
Pășind cu nădejde pe calea uceniciei, GIGI FURDUI

Crestini de 2000 de ani

„Caci adevarat va spun, cata vreme nu va trece cerul si pamantul, nu va trece o iota sau o frantura de slova din Lege, inainte ca sa se fi intamplat toate lucrurile.

. Asa ca, oricine va strica una din cele mai mici din aceste porunci si va invata pe oameni asa, va fi chemat cel mai mic in Imparatia cerurilor; dar oricine le va pazi si va invata pe altii sa le pazeasca, va fi chemat mare in Imparatia cerurilor.

 Caci va spun ca, daca neprihanirea voastra nu va intrece neprihanirea carturarilor si a fariseilor, cu niciun chip nu veti intra in Imparatia cerurilor. (Matei 5:18,19,20)

„Cuvantarea de pe munte” sau Predica de pe munte a Domnului nostru Isus Hristos cuprinde principii de viata care sunt esentiale oricarui urmas al lui Hristos.

Multi crestini din zilele noastre, marturisesc despre ei insisi ca sunt crestini din tata in fiu, dar daca ar fi sa ii pui fata in fata cu principiile de viata ale Domnului Isus, cred ca multi ar constata surprinsi ca nu il urmeaza deloc pe Hristos.

Dar cum Il putem urma pe Hristos daca nu citim Biblia?

Biblia sau Sfanta Scriptura este cartea care, de mii de ani ramane vesnic valabila si aplicabila.

Multi au incercat sa distruga aceasta carte, dar ea este lucrarea lui Dumnezeu, este „Scrisoarea Lui Dumnezeu catre omenirea pierduta”, iar omul  nu va avea niciodata putere sa distruga ceea ce Dumnezeu a lasat sa fie marturie!

Traim in vremuri de libertate religioasa cum Europa nu a cunoscut vreodata, cca 70% dintre oamenii Europei cred, si asta e o parere personala, ca au o Biblie in propria casa, sau la rude, bunici etc., iar ceilalti 30% pot avea acces in orice clipa la Internet si pot gasi Biblia Online sau o pot comanda direct din Librarii. Intrebarea este, cati dintre noi toti vrem sa stim ce este scris in Biblie?

Vrem sa il urmam pe Hristos? Daca da, va trebui sa citim Biblia! De ce? Pentru ca in ea gasim invataturile lui Hristos!  

Spre exemplu: Cum putem lua carnetul de soferi si conduce o masina daca nu urmam  instructorul auto?

Cheltuim  bani fara rost, timp pierdut, nu capatam experienta, iar la sfarsit devim dezamagiti!

Cine sunt Fariseii si Carturarii? Sunt acele personaje din vechime care  traiau si in vremea Domnului Isus, care zi  de zi cercetau scripturile, mergeau fregvent la templu, dadeau zeciuiala, posteau des, insa le lipsea ceva, dragostea pentru aproapele lor.

Domnul Isus ne invata cateva principii de baza in acest pasaj, dar ne si mentioneaza, „daca neprihanirea voastra  (trairea, curatia de inima, dragostea de aproape) nu o va intrece pe cea a carturarilor si a fariseilor, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor!”

Dar ce faceau de fapt accesti farisei??? Cautau sa  pozeze bine in fata cui? In fata OAMENILOR! Ii ajuta spiritual acest lucru? NICIDECUM!

Neprihanirea noastra in fata lui Dumnezeu este ca „o  haina manjita”!!!

Astazi avem ocazia de a schimba ceva la stilul nostru de viata!

Calea fatarniciei nu ne mai poate ajuta! Defapt, nu ne-a ajutat niciodata! Ceea ce ramanne defapt, este umblarea noastra in ADEVAR! CUNOASTEREA LUI HRISTOS SI RUGACIUNEA FACUTA DIN INIMA (NU DOAR DE PE BUZE).

Acum aproximativ 2000 de ani, in Antiohia, pentru prima data li s-a dat numele de crestini primilor apostoli si ucenicilor lor, care erau in numar foarte mare atunci, ei se ajutau reciproc, traiau intr-o armonie perfecta!

Dar cine era sufletul armoniei lor?  ISUS CHRISTOS

(CRESTIN egal Urmas al lui CHRISTOS)

De ce lipseste astazi aceasta ARMONIE PERFECTA?

Pentru ca lipseste si FACTORUL PRINCIPAL AL ACESTEI ARMONII!

Cum poate El (ISUS) sa vina in viata  unui crestin? Foarte simplu!

Recunoscandu-si adevarata stare (pe caare Lui nu i-o poate ascunde, oricum), recunoscand ca fara El si fara puterea Duhului Sfant nu poate fi un CRESTIN AUTENTIC.

Acceptandu-l ca si Staman si Domn al vietii noastre, El va incepe sa lucreze in noi, o neprihanire si o dragoste cum numai la martiri ai vazut!

Aceasta se face rugandu-ne Tatalui, in Numele Lui Isus si prin Duhul Sfant!

Aceasta schimbare necesita SACRIFICII! Renuntare la orgoliul personal, egoism, rautate, neiertare, barfa, invidie, minciuna, iubire de bani, si altele, pe care Duhul Sfant ne va ajuta sa le localizam si sa luptam impotriva lor!

Traim vremuri de seceta spirituala, criza si lipsa de dragoste fata de semeni.

In aceste vremuri grele este nevoie de oameni ca tine si ca mine care sa se ridice si sa faca  O DIFERENTA, sa faca scimbare RADICALA in aceasta generatie!

ESTI PREGATIT SA INCEPI TU O ASTFEL DE SCHIMBARE?

ESTI GATA SA ITI ASUMI NUMELE DE CRESTIN AUTENTIC ???!!

Acest articol te poate ajuta sau poate fi doar o pierdere de timp! TU ALEGI!

DUMNEZEU SA TE BINECUVINTEZE!

In slujba Tatalui,  Corneliu Nita.

Eliberează artistul din tine!

Când vine vorba de succes şi despre dorinta de a avea succes, cu toţii răspundem afirmativ. Ne dorim succesul!
În general cei care îl obţin sunt oameni ambiţioşi, cu un scop şi o ţintă precisă. Artiştii de succes, fie ei cântăreţi, compozitori sau poeţi sunt fără îndoială, oameni înzestraţi cu mult talent. Dar ce ar reuşi aceşti artişti fără muncă? – Nimic!
 Putem descrie trei tipuri de persoane, când este vorba de subiectul în cauză: – prima categorie este a persoanelor care au talent, dar şi muncesc pentru a avea succesul dorit, o alta ar fi a persoanelor care nu au talent, dar reuşesc prin multă muncă şi antrenament zilnic, iar cea de a treia categorie este a celor care au talent, dar nu fac nimic pentru a-l valorifica. E categoria celor visători, a celor care aşteaptă să fie descoperiţi, fără să mişte un pai. Aşadar putem şi noi trage o concluzie sănătoasă din aceste exemple: Munceşti – ai succes, nu munceşti – rămâi doar un visător!
 Trec zilele pe lângă tine şi vezi pe câte un  puşti care reuşeşte să înveţe ceva. Te opreşti, te uiţi puţin uimit, şi… mergi mai departe…fără vreun impact.

 În alergarea noastră cotidiană, de zi cu zi, ne trec adesea gânduri prin minte, dorinţe, multe exprimate prin versuri, melodii. Cei câţiva dintre noi, se opresc pentru o clipă, îşi scot agenda şi le notează din zbor, apoi le pun pe note muzicale sau pe versuri (puţini la număr), iar cei mai mulţi sunt cei care lasă momentele de inspiraţie să treacă pe lângă ei şi se uită cu ciudă către cei care au reuşit să compună ceva, valorificând astfel, fiecare moment. În pilda talanţilor din Sfânta Scriptură (Matei 25:14-30) ne sunt prezentaţi trei oameni care au primit spre administrare fiecare în parte un anumit număr de talanţi.
 Primul decide să valorifice cei cinci talanţi şi mai câştigă încă cinci, cel de al doilea îi valorifică pe cei doi şi câştigă dublu, iar ultimul, de frică să nu îşi piardă singurul talant primit, îl ascunde în pământ, – rezultatul? I se ia chiar şi acel unic talant care i-a fost dat spre administrare!
 Se spune că fiecare om de pe acest pământ a fost înzestrat de Dumnezeu cu cel puţin un talant!
 Tu ce vei face cu talantul tău, îl vei ascunde sau îl vei pune în valoare?
Fii deştept! La sfarsit rasplata ta va fi mare!
 
 
Corneliu Niţă

10 sfaturi pentru a-ţi trata soţia într-un mod regal.

Părinţi, dacă căutaţi un mod prin care să vă întăriţi familia, începeţi prin a vă focaliza asupra soţului/soţiei, scrie Jim Burns oferind apoi şi zece sfaturi pentru tratarea partenerului într-un mod regal. Tratarea partenerului într-un mod regal, o prioritate în multele relaţii pe care le ai- este o alegere importantă şi intenţională care necesită multă muncă. Insă este cea mai importantă muncă care îţi va păstra familia sănătoasă şi stabilă. Iată zece sfaturi pentru menţinerea „magiei” între tine şi soţia ta…

1) Continuaţi să vă spuneţi “Te iubesc.” Aceste două cuvinte sunt foarte puternice! Puţini oameni, dacă nu niciunul, obosesc auzind că sunt iubiţi. Când spui „te iubesc” fă tot posibilul să acorzi partenerului întreaga ta atenţie. Fii sigur că vorbeşti serios când spui asta!!!

2) Oferă complimente sincere şi semnificative în mod regulat. „Hmm, părul tău miroase minunat” s-ar putea să fie potrivite însă afirmaţii precum „Faci atât de mult pentru ca familia noastră să funcţioneze. Nu ţi-aş putea mulţumi vreodată destul pentru ceea ce faci” sunt mult mai puternice şi mai semnificative dacă vrei ca soţia ta să se simtă cu adevărat specială. Afirmaţiile vin în tot felul de forme şi mărimi: de la afirmaţii verbale oferite în mod personal, până la mesaje audio pe telefon sau e-mailuri şi notiţe scrise de mâna sau felicitări.

3) Creează şi menţine în mod regulat, nenegociabil, o seară doar pentru tine şi soţia ta. (Apropo, acest lucru înseamnă timp departe de copii sau alţi prieteni.) Relaţiile au nevoie de o împrospătare unu-la-unu pentru a rămâne sănătoase. O seară împreună poate să ofere calitatea şi cantitatea de timp de care ai nevoie pentru o relaţie puternică între tine şi soţia ta.

4) Luaţi-vă o vacanţă împreună. Aceeaşi idee ca cea precizata mai sus. O vacanţă cu soţia ta vă va oferi mai mult timp pentru a vă focaliza unul asupra altuia, precum şi oportunităţi de a reaprinde romantismul în viaţa voastră.

5) Oferiţi soţiei putere de veto asupra propriului program. Acest lucru Continuă lectura

Frumuseţea căsniciei creştine.

„Cât de frumoasă este căsnicia între doi creştini, doi care sunt una în casă, una în dorinţă, una în modul de viaţă pe care îl urmează, una în religia pe care o practică… Nimic nu-i desparte în trup sau spirit… Ei se roagă împreună, se închină împreună, postesc împreună; se învaţă reciproc, se încurajează reciproc, se întăresc reciproc. Merg alături în Biserica lui Dumnezeu şi sunt părtaşi ai ospăţului lui Dumnezeu; alături trec prin dificultăţi şi persecuţie, împărtăşind o mângâiere reciprocă. Nu au secrete unul faţă de celalalt; nu evită compania celuilalt; nu aduc niciodată întristare inimii celuilalt…. Văzând asta, Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.”

Cuvintele lui Tertulian străbat peste ani revelând o realitate după care tânjesc mulţi dintre cei ce poartă numele lui Christos şi anume descoperirea frumuseţii în cadrul căsniciei creştine. În zilele noastre din nefericire, în cea mai mare parte, Biserica nu mai conştientizează prezenţa Celui ce umblă în mijlocul lampadarelor de aur cu un glas ca al multor ape. Ca urmare, nici viaţa de familie a acestei largi majorităţi nu se mai face auzită ca un ecou al vocii Sale ci sunt precum un gong de aramă zgomotos sau un chimval zăngănitor.

Totuşi, frumuseţea de care vorbeşte acest părinte al bisericii, frumuseţea căsniciei descrisă de Scripturi este conturată odată cu înţelegerea scopurilor pentru care aceasta a fost creată. Ceea ce conferă frumuseţe căsniciei estetovărăşia, camaraderia. „Nu este bine ca omul să fie singur!” Suntem creaţi să trăim în relaţii iar căsnicia este cel mai intim nivel al relaţiilor umane. Apoi, aceasta este pilonul de bază al societăţii. Lumea ar fi un dezastru dacă familia s-ar strica complet şi ar înceta să mai existe. De asemenea, căsnicia este pentru reproducere. „Duceţi-vă şi umpleţi pământul!”, a spus Dumnezeu cuplului primordial. Aceasta nu înseamnă că familia este doar o „clinică maternă”. Nu. Mariajul şi sexul în cadrul acestuia este şi pentru plăcerea noastră. Căsnicia este un lucru bun şi plăcut atunci când lucrurile se aşează cum trebuie. Ea este de asemenea o soluţie împotriva păcatelor sexuale. Pavel scriindu-le corintenilor,  oferă următorul îndemn:„este mai bine să se căsătorească decât să ardă de dorinţă”.

Frumuseţea căsniciei ţine cumva de fericirea mea, de bunăstarea mea, de plăcerea mea? Cei mulţi aşa consideră. Însă aşa cum vin de rapid în gândirea noastră aceste observaţii, aşa de rapid se risipesc în dezamagire odată cu lupta la baionetă cu realitatea cruntă.

Dacă am vedea clar am înţelege că mai presus de orice alt scop, primordial, căsnicia este despre Dumnezeu, despre gloria lui Dumnezeu şi apoi despre fericirea, plăcerea, bunăstarea… nu a noastră, ci a celuilalt, a partenerului nostru. Ceea ce ne îndeamnă să fim atât de preocupaţi faţă de noi înşine este păcatul. Păcatul îndreaptă reflectoarele înspre noi, face din noi centrul atenţiei. Dumnezeu nu va fi vreodată glorificat în cineva atâta timp cât eul acestuia este încă proeminent în viaţa sa, atâta timp cât interesele personale sunt mai importante decât dorinţele şi interesele partenerului de viaţă.

De aici, nevoia acută de sfinţenie personală. Şi, acest proces al sfinţirii personale, mai ales în viaţa de cuplu este, de cele mai mult ori, extrem de dureros. Implică multă renunţare, mult sacrificiu, merge chiar până la moarte.Moartea faţă de noi înşine. Dacă nu murim faţă de noi înşine căsnicia ne va fi un dezastru. Martori ruşinaţi şi nu puţini, cu capetele plecate, zdrobiţi de tăvalugul divorţului pot confirma acest lucru. O căsnicie fericită da, cere un divorţ. Însă divorţul acesta trebuie să fie faţă de eul nostru, faţă de dragostea excesivă faţa de sine.

Christos Şi-a dat viaţa pentru Biserică şi acest lucru este un mandat pentru fiecare soţ şi fiecare soţie în propria „împărăţie privată” cum numea cineva căsatoria. O familie sfântă va reflecta Cerul, îl va reflecta pe Christos. Va fi, în miniatură, un tipar al manifestării lui Dumnezeu în poporul Său. Aceasta este sacră şi ne îndreaptă privirile înspre Christos şi relaţia Sa cu Biserica pentru că, întocmai precum Biserica, căsnicia ne pune deoparte pentru ceva mult mai măreţ, mai presus de noi înşine.

Dumnezeu prin Christos, a pus Biserica deoparte şi a sfinţit-o pentru a împlini lucrarea Sa în lume. Acelaşi lucru este foarte adevărat cu privire la această instituţie „sfântă”. Dumnezeu foloseşte relaţia dintre soţ şi soţie pentru a dărui şi a lua, pentru a ocroti şi a purta de grijă. La bine şi la rău, în sărăcie şi în bogăţie, în suferinţă şi în sănătate, El este Acela care lucrează în noi şi ne curăţeşte, ne sfinţeşte cu scopul declarat ca noi să experimentăm din plin frumuseţea căsniciei creştine. Şi când avem parte de această frumuseţe, Dumnezeu este glorificat.

Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.

–          Eşti atât de frumoasă, iubita mea, atât de frumoasă!

–          Eşti atât de frumos, iubitul meu, atât de plăcut!

(Cant. Cant. 1:15, 16)

Marius Zărnescu

Cocalarul spiritual.

În The Christian Century, ediţia din 23 August, 2006, John Ortberg vorbeşte despre fariseism, în special de felul în care se ascunde în fiecare dintre noi, câte un pui de fariseu. James Dunn afirmă în sensul acesta faptul că „în primele secole o atenţie disproporţionată a rabinilor era împărţită în trei zone ale legii: regulile alimentare, ţinerea sabatului şi circumcizia.” Cu toate acestea rabinii nu pretindeau că acestea sunt aspectele centrale ale legii lui Dumnezeu. Ei cunoşteau faptul că esenţa legii era shema –iubirea lui Dumnezeu cu toata inima, cu tot sufletul şi cu toată puterea. Atunci, de unde focalizarea aceasta neobosită asupra legilor alimentare, circumciziei şi asupra ţinerii sabatului?

„Răspunsul,” spune Dunn „implică nişte “indicatori de identitate” sau “limite”.Toate grupurile din istoria omenirii au tendinţa de a fi exclusiviste; ele doresc să cunoască cine este înăuntru şi cine este afară. Aşa că adoptă “indicatori de identitate” – practici vizibile în privinţa îmbrăcămintei, a vocabularului sau a comportamentului, servind astfel în distingerea a cine este în grup şi cine este în afara lui.

De pildă, în zilele noastre cocalarul (că-i la modă) este un exemplu sugestiv. Sunt “limite” şi “indicatori” ce conturează identitatea cocalarului. Acesta nu v-a recunoaşte vreodată că-i cocalar. N-are de ce. El nu ştie asta. Ceilalti ştiu. Şi de obicei este uşor de distins. “Vai de steaua lui”, mai spălat însă şi cu multe pretenţii, cocalarul este îmbracat ostentativ şi sclipitor, cu pantofi cu ciocuri ascuţite, lănţişor de aur sau imitaţie, brăţări, inele, toate cât mai la vedere. Epilat, cu ochelari de mărimea celor de sudură. Uneori poartă trening şi adidaşi de dincolo, o geacă sport ori ceva care să aibă eticheta „Dolce&Gabbana”, „Gucci”, „Louis Vuitton”, cumpărate sau luate la schimb de la un tovaraş, pretenar, băiat de băiat. Conduce o maşină scumpă, de obicei numai seara cu 10-15 km la oră, numai prin centru, cu muzică stilată (manele, manele mixate…etc.), nereuşind de cele mai multe ori să-şi plătească propria benzină (de aici şi cheta pentru ea).

Dincolo de acest exemplu ostentativ am întâlnit şi prin mediile creştine şi pseudo-creştine diferite exemple, grupuri cu “limite” bine conturate. Nu le mai menţionez deşi am fost ispitit s-o fac. Aproape fiecare grup Continuă lectura

Pastore,…fii păstor!

„Nimic nu creşte sub un arbore banian”. Acest proverb indian vorbeşte despre un anume fel de păstorire, de conducere. Arborele banian sau smochinul pagodelor, cum se mai numeşte, este un copac tare interesant. Dezvoltă tulpini secundare, ramuri puternice şi imense, acestea putând acoperi o suprafaţă de mai multe hectare, lăsând impresia unei adevărate păduri. În cazul în care tulpina-mamă este distrusă, sutele de rădăcini exterioare compensează pierderea, oferind copacului hrana de care are nevoie şi continuând să susţină coroana. Sub coroana sa se pot adăposti sute de persoane, nu de puţine ori fiind întâlnite situaţii în care un sat întreg fusese construit la umbra ciudatului arbore. Însă nimic nu creşte sub frunzişul său, iar când acesta moare pământul din jurul său devine arid şi neproductiv.

Bananierul pe de altă parte, este opusul acestui arbore. La 6 luni după ce înmugureşte, vlăstari mici apar în jurul său. La 12 luni un al doilea rând de vlăstari apare în jurul primului rând. La 18 luni, trunchiul principal aduce roadă, banane. Ciclul continuă, noi muguri apar la fiecare şase luni, cresc, dau naştere la noi vlăstari, au roadă şi apoi mor.

Unii păstori sunt precum arborele banian. Au o influenţă mare şi slujirea lor este productivă şi eficientă. Însă ei nu pregătesc alţi lideri, alţi “păstori”. Acesta este păcatul lor. Şi când aceştia “dispar”, se risipeste şi slujirea lor de-o viaţă…

Formarea de noi lideri, de slujitori, de „păstori” reprezintă coloana vertebrală a unei biserici vii, dinamice, în creştere. Când unui grup îi lipsesc liderii de calitate, curând acel grup se va stinge. Lideri noi trebuie să fie echipaţi în mod continuu pentru a prelua responsabilităţile slujirii.

Mai mult,…Biserica trebuie să fie o pepinieră de „păstori”. Chiar toţi să fie aşa. Eu îmi doresc ca Continuă lectura